 |
| Cumpărați ediția aceasta |
Vorbeam zilele trecute cu un prieten despre cât de important poate fi cititul in viața unui om. Nu-mi pot imagina viața fără cărți, ce existențe triste am avea dacă nu s-ar fi inventat cărțile! Mi-au plăcut mereu poveștile, și chiar și acum imi plac atât cele pentru copii, cât și cele pentru ”oamenii mari”. Ce metoda mai simpla de evadare? Și totuși, nu toată lumea citește.
Mereu am considerat ca felul in care ne petrecem copilăria va dicta multe din obiceiurile noastre de mai târziu. De exemplu, dacă citești in copilărie (și sunt mai mari șansele să citești când esti mic dacă măcar un parinte sau un bunic citește), atunci probabil vei citi și la maturitate. Dar am cunoscut multe cazuri in care, atunci când incep să aibă slujbe, familii, copii, prieteni, multi oameni își pierd interesul pentru lectura, sau pur și simplu nu mai au timp. Cu siguranță, lectura necesită unele sacrificii de timp, dar multă lume este dispusă să sacrifice zilnic măcar câteva ore pe altarul cărții.
Și pe urmă, mai sunt și ”concurenții” cărții: televizorul, filmele, rețelele de socializare, care ne fură foarte mult timp, de multe ori fără să conștientizăm asta. Zic ”concurenții” și mă refer in materie de timp, în nici un caz de valoare, deși trebuie să recunosc faptul ca exista opere cinematografice care fac o concurență loială, și să nici nu mai pomenesc de teatru sau concerte.
Și totuși, de ce imi place să citesc? Imi imaginez că fiecare scriitor pune un pic din propriul suflet in fiecare carte pe care o scrie, iar atunci cand eu deschid o anumita carte, pot privi un pic in sufletul acestuia, chiar dacă nici nu-mi dau seama pe moment. Cui nu i s-a întâmplat să incheie de citit o carte care să îi lase un sentiment de părăsire, de singurătate, chiar un fel de durere, pentru motivul că n-ar fi vrut să se termine vreodata? Ca și când cineva tocmai te-a părăsit? Și totusi mai vrem, mai vrem astfel de senzații, ne plac cel mai mult cărțile care ne fac să suferim așa.
Dar sa revin la recenzia promisă, deși mai am multe de vorbit pe tema iubirii de carte.
In mod normal ar fi trebuit să citesc Micuțele doamne in copilărie, dar nu am avut-o în bibliotecă. Așa ca am citi-o de-abia acum dupa foarte, foarte mulți ani. Și mi-a placut enorm, am răs și am plâns cu cele patru surori March. Da, mă scufund așa de tare în lectură când citesc o carte care-mi place, încât plâng, râd, stau cu sufletul la gură, oftez și visez cu ochii deschiși. Cartea despre care vreau să scriu astăzi nu m-a iertat absolut deloc, m-a purtat prin toate starile pe rând. Dacă îți plac cărțile cu un mesaj moral, feminine și foarte descriptive, cu siguranță cartea aceasta este pentru tine. Aș putea să o asemăn intrucâtva cu romanele lui Jane Austen, presupunând că multă lume a auzit de ele, deși nu e vorba de aceeași perioadă istorică, iar acțiunea se petrece in America, nu pe gazonul britanic perfect.
Am stat pe sofaua uzată alături de surorile March de la începutul poveștii până la final, cănd toată familia se adună în sufrageria micuță dar primitoare, un sanctuar al copilăriei care apune ca să lase locul maturității fizice și spirituale.
Limbajul estre extraordinar, as recomanda lecturarea variantei in original, dar sunt convinsă că avem traducători foarte buni, care au reușit să capteze frumusețea limbajului, având in vedere ca limba română are atâtea resurse. Fetele sunt descrise atât de viu încât mi-am facut o imagine pentru fiecare, și pot să spun că ecranizarea pe care am vizionat-o imediat după ce am terminat cartea si-a făcut bine treaba.
Am un principiu, astfel încât nu mă uit la un film făcut după o anumită carte decât după ce citesc acea carte. Am avut dreptate și de data asta, filmul a fost bun, dar evident, cartea a fost mult mai buna. Filmul are atuul că a putut să valorifice estetica la care se face aluzie in carte și a putut astfel să se joace cu frumusețea simplă dar răpitoare a familiei March.
Un tată pastor, care și-a incurajat mereu fetele să citească, să fie mai bune, mai altruiste, mai iubitoare și recunoscătoare pentru ceea ce aveau aduce laolaltă portretul de familie perfect. O mamă care vindecă atât răni evidente cât și suferințe ascunse este un model de virtute, altruism și bunătate. Fetele cresc in căminul perfect, și deși familia este săracă, au cea mai mare comoară din lume: se au unii pe alții. Meg cea frumoasă își dorește să aibă o familie a ei, Jo cea băiețoasă își dorește să devină scriitoare, Amy cea pretențioasă își dorește să devină o lady și o artistă iar Beth cea blandă și fragilă își dorește cel mai mult ca familia ei să fie fericită. Cred că în fiecare femeie se găsește un pic din cele patru surori, Alcott a țesut atăt de bine personajele încât, deși au personalități diferite, la final îți dai seama ca surorile nu sunt chiar atât de diferite.
Cel mai mult iese in evidenta Joe cea nonconformistă și datorită ei familia perfectă primește un cadou neprețuit: prietenia vecinului in vârstă și a nepotului acestuia, care va deveni nelipsit din mijlocul surorilor: Laurie. Cred ca toată lumea care a citit această carte pentru prima dată și-a imaginat o poveste de dragoste între Laurie și Joe, deoarece devin de nedespărțit, dar mă încântă teribil întorsătura pe care a creat-o autoarea, nelăsându-i să devină cuplul tipic si chiar am sperat ca Joe să rămână necăsătorită și să se poată întreține din scris, cum de altfel a fost autoarea însăși.
Aș îndrăzni să susțin faptul că Micuțele Doamne este o carte foarte feminină, in special prin mesajul pe care il transmite, despre iubire și sacrificii, dăruire și dorințe, dar și prin tabloul pe care îl invocă imaginației noastre; și cred că oricine apreciază aceste lucruri o va citi cu plăcere.
Nu-mi plac recenziile lungi și mai ales nu-mi place să stric plăcerea de a descoperi povestea pas cu pas, astfel încât am sa mă opresc aici, adăugând doar ca această carte se merită citită la absolut orice vârstă. Chiar dacă nu este o capodoperă desăvârșită, este o lectură foarte placută pentru o anumită categorie de cititori, categorie în care mă regăsesc.
Fără nici un fel de reținere pot declara că Micuțele doamne a devenit una dintre cărțile mele preferate și, așa cum procedez cu toate cărțile care mi-au plăcut enorm, o voi reciti cândva. In prezent citesc ceva asemănător, și abia aștept să văd ce se intâmplă, deoarece m-a prins încă de la primele pagini. Dar despre asta, poate altădată.
Va doresc lectura placuta!
